RARĂU 19 - 20 MAI 2012

CÂND TURISTORUL NU CREDE ÎN CODURI...

Când e codul mai cu foc,

Turistorul o ia din loc!

Când e cod peste Moldova,

Turistorul începe tura!

Grindină, furtuni sau ploi,

Cine să ne oprească pe noi?

Foaie verde, foi de nucă

Iar ne-apucă dorul de ducă...

Foaie verde pătlăgea,

În Rarău noi vom urca!

Foaie verde, flori pe ram

Altă rimă nu mai am!

Sâmbătă 19 mai 2012

           Traseu urcare: cruce albastră

           Slătioara - Codrul Secular Slătioara - Popii Rarăului - Şaua Ciobanului - Cabana Rarău

Tura din Ceahlău din week-end-ul trecut nu mi-a potolit suficient dorul de munte şi mi se părea de bun simţ să remediez situaţia. Cum Rodica şi Sorin vorbeau de o tură în Rarău, mi-am rezolvat durerea de spate în două zile şi m-am pregătit iar de munte cât ai zice... „Tură!!!” J) Ni s-au alăturat Mariana, Duraccell, Ciprian, Dorin, Laura, Iulian, Adela, Vlad, Andreea si Ovidiu.

Toate bune si frumoase cu organizarea turei şi cu repartizarea în maşini până vineri după-amiază, când la radio se anunţa de mare zor cod galben de grindină, furtuni şi ploi pentru toate judeţele din Moldova. Cod galben? Furtună? Hm, rucsacul şi bocancii mei zâmbeau pe sub mustăţi şi îmi spuneau altceva.... Fie ce-o fi, mergem în Rarău!

Deşi în noaptea de vineri spre sâmbătă a plouat zdravăn, sâmbătă dimineaţă pe la 08,30, 12 oameni în două maşini plecam din Iaşi spre Bucovina escortaţi de o armată de nori grei şi supăraţi. `Om vedea noi ce tură va ieşi!

De prin Moţca -Cristeşti, soarele a început să dea ceva semne de prietenie, aşa încât din Frasin, după ce am cotit-o spre sud, spre Stulpicani, norii pierdeau teren lăsându-ne într-o baie de lumină să ne bucurăm de valea râului Suha, de culmile Munţilor Stânişoarei (la est) şi ale Rarăului (la vest). Din Stulpicani am făcut la dreapta, spre Slătioara, satul de unde începea traseul nostru. Ne-am oprit la Bodegă J), un loc ideal de servit masa la botul calului şi de lăsat maşinile să stea la taclale până a doua zi când noi, probabil, ne vom întoarce de pe munte muraţi, conform codului.

Pe la 13,30, am luat-o din loc pe uliţa care trebuia să ne scoată din sat şi să ne îndrume pe traseul marcat cu cruce albastră. O zi însorită de sâmbătă, într-un sat bucovinean, cu case albe şi gospodării mândre la poalele culmilor împădurite, cu gradini ochioase, inveselite de verde şi galben, cu covoare tradiţionale scoase la aer să se sorească în cerdac, cu batrâni cu chipuri luminoase şi cu copii rumeni în obraz privindu-ne de pe la porţi sau de dincolo de gard, cu cai năzdrăvani, de munte umblând liberi pe drum ... acesta a fost doar unul din darurile cu care ne-a întâmpinat Rarăul. Ne-am primenit ochii şi gândurile şi am început urcuşul pieptiş, pe la marginea pădurii pe o vreme înăbuşitoare. Se pare că Rarăul nu auzise de cod... Am intrat în pădurea de conifere şi foioase, frământând noroiul cu nepăsare o bună bucată de drum. Eram bucuroşi că vremea e de partea noastră. 

Pădurea Todirescu pe care o traversam mai păstra pe potecile ei urmele roşiatice ale toamnei trecute, dar privind în sus spre verdele crud al copacilor şi ascultând cântecul păsărilor nu mai aveam nici o îndoială... totul revenea la viaţă...

Încet, încet câştigam în altitudine şi ne-am trezit în zona golului alpin, unde în bătaia soarelui, la ideea lui Duraccell - care toată tura a fost pus pe şotii - am făcut poze de grup aşezându-ne astfel încât să formăm un soare. Am dat în  mintea copiilor şi ne-am amuzat de figurile noastre prinse de aparatele foto. 

După o azvârlitură de băţ am ajuns în Şaua Ciobanilor unde au urmat alte şedinţe foto şi în care ciobanii de la stână ne-au întrebat dacă ne place Rarăul... cu alte cuvinte... ”Mănânci, calule, ovăz?”....

Ne-am continuat traseul pe Şaua Ciobanilor şi în câteva minute am ajuns în zona Popilor Rarăului, zonă în care ne-am cultivat auzul cu concertul de tălăngi şi de behăieli şi  behăituri pe toate tonurile şi tonalităţile ale oilor de la stânile de pe versantul sudic al Rarăului. Acum îl cred pe cuvânt pe anonimul care a scris sau a cântat prima dată ”Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai...” Atmosfera era una pur românească, bucovineană sută la sută... Ne mai lipsea o masă din lemn, cu străchini pline cu lapte sau cu caş şi cu o mămăligă mare pe care s-o tai cu aţa şi s-o împarţi la 12 oameni osteniţi...

Pentru că vântul se înteţea iar norii se mişcau haotic deasupra noastră, am grăbit pasul pe cărarea care trece pe sub streaşina Vf. Rarau, apoi spre Staţia Meteo. Am salutat din fugă Pietrele Doamnei iar pe la ora 18,00 am ajuns la Cabana Rarau unde ni s-a alăturat şi Vlad, un prieten de-al Adelei. 

După ce ne-am cazat, ne-am adunat în restaurant să ne încălzim cu vin fiert şi cu câte o ciorbă cu perişoare nefierte... care au făcut toţi banii şi, după cum e obiceiul în Turistor, alături de Adela ne-am pus pe o cântare de mai mare dragul în faţa şemineului... şi nu numai... Vlad cu o tonalitate mai mult decât expresivă, a adus sarea şi piperul emanând până în miez de noapte nişte bancuri şi cântece imposibil de reprodus pe acest blog şi care ne-au dat dureri de burtă şi de fălci de atâta râs.

Pe la ora 01,00 A.M... lumea a dat semne că ar vrea să meargă la culcare.... Ţi-ai găsit!!! În camera în care a fost cazată aproape toată trupa, Vlad şi-a continuat zicerile, bancurile şi cântecelele cu pătrăţel roşu demostrând că expresii şi cuvinte cuminţi şi inofensive pot oricând căpăta înţelesuri perverse... Chiar şi după ce s-a stins lumina şi fiecare s-a băgat în bârlog, băieţii se prăpădeau de râs pentru că Vlad se chinuia să le explice la 02,00 noaptea că „un om avea doi cai...”  Ok, şi??!!! Şi ce dacă avea doi cai??? Oricum caii n-aveau nimic împotrivă, aşa că... ce e amuzant în asta??? Gura!!! La somn!!! J)

Duminică 20 mai 2012

        Traseu coborâre: triunghi roşu

       Cabana Rarău - Şaua Ciobanilor - Muntele Todirescu - Codrul Secular Slătioara - Slătioara

Trezire, foială, bagaje, mic dejun în balcon.... la soareeeee!

Dimineaţă, câţiva dintre noi am urcat pe Pietrele Doamnei iar restul pe Piatra Şoimului minunându-ne de faptul că Rarăul încă se afla în afara codului... 

La prânz, ne-am tratat din nou cu câte o ciorbă... fără perişoare şi cu alte bunătăţi cărate de-acasă şi... la plecare.... surpiză! Valuri de ceaţă densă înghiţeau porţiuni mari din pădure, muşcau din Pietrele Doamnei şi coborau grăbite spre cabană. În câteva minute a început să picure şi ne-am echipat cu gândul că s-ar putea ca până în Slătioara să dăm la vâsle prin ploaie şi noroi... Asta e, bine ca am prins măcar o zi frumoasă pe munte!

Ne-am despărţit de Adela şi Andreea care au coborât cu maşina lui Vlad spre alte destinaţii. 

 

Cum am mai spus-o şi altădată, vremea se îndreaptă şi după inima oamenilor... J)

De prin zona Staţiei Meteo, norii au început să alerge spre alte zări, lăsând soarele să ne fie tovarăş de drum şi de veselie. Din Şaua Ciobanilor am ales traseul cu triunghi roşu care o ia pe sub Popii Rarăului spre Muntele Todirescu. Pentru că priveliştea ne îmbăta de soare şi de verde, ne-am oprit în zona stânilor de sub Popii Rarăului să împărţim salata gătită de Dorin apoi, la îndemnul lui Duraccell, am trecut şi pe la o adăpătoare că, deh... după o aşa masă îmbelşugată... merge ceva apă de izvor... Na, c-am zis-o!!! Din cântecele lui Vlad, apa de izvor, săraca... a căpătat alte sensuri şi semnificaţii! Ru-şi-ne, băieţi!!! Ruşine!!! 

Soarele începea să ardă şi să ne ispitească să facem pasul mai mic la coborâre. Aveam şi motive: poienile şi pajiştile scăldate în lumină de pe Muntele Todirescu, panoramele verzi deschise spre sud, spre Valea Bistritei şi spre coama Pietrosului Bistriţei, atâta sălbatică frumuseţe care nu se poate spune cu vorbe... Să scriu... să scriu... nu mai ştiu ce să scriu, fraţilor! Sunt locuri care mă secătuiesc de cuvinte şi mă lasă fără grai.... Nu pot decât să privesc şi să-mi doresc ca astfel de clipe să devină veşnicie, să devin o parte din munte... Acolo e acasă! Aţi simţit asta vreodată?

Traseul nostru ne-a condus parţial prin Codrul Secular Slătioara la umbra căruia am coborât de-a lungul unui pârâu despre care nu ştiu prea multe să vă spun şi care s-a întâlnit, la un moment dat, cu frate-său venit de pe alt versant şi au format amândoi o cascadă ca în poveste... Deşi decorul şi momentul erau prielnice, nu ne-am întâlnit nici cu Ileana Cosânzeana, nici cu Muma Pădurii, nici cu Prâslea cel Voinic, nici cu Harap-Alb care a ales din grajdurile lui tătâne-său mârţoaga care a mîncat jăratec.... nici vorbă de aşa ceva... Ne-am întâlnit cu marcajul cu cruce albastră care ne-a readus cu picioarele pe pământ, adică în Slătioara... Am intrat în sat, când lumina apusului făcea culorile şi mai vii, verdele mai verde, albastru mai albastru, galbenul mai galben şi tot aşa.... mai mult ca să regretăm că o aşa tură era pe sfârşite...

Am ajuns la Bodegă unde maşinile ne-au aşteptat cuminţi, am mâncat ce mai aveam prin bagaje, le-am mulţumit bocancilor pentru misiunea îndeplinită şi.... am stabilit cu toţii să ne revedem într-o oră, la Vadu Moldovei, la un ceai sau la o bere ca să încheiem tura aşa cum trebuie.

Am ieşit din Slătioara, am trecut prin Stulpicani, Frasin, Gura Humorului pe înserate,  lăsând în urma noastră un apus auriu. La Vadu Moldovei... unii mai veseli, alţii mai meditativi, unii mai guralivi, alţii mai tăcuţi....

Rarăul ne-a oferit o insulă de soare şi de lumină într-o mare de nori!

 

V-am pupat!

Mihaela Burlacu

mai 2012